Timpul prezent al tragediei

 

Oana Cristea Grigorescu

 

 

Amân de trei luni să scriu despre Andrei Măjeri (n. 1990) așteptând să mai văd un nou spectacol montat de el în București sau în țară, înainte de a produce o scurtă fișă de regizor în ascensiune. O postare recentă de pe pagina lui de facebook îmi vine în ajutor. A adunat afișele celor 13 spectacole realizate în cei cinci ani scurși din 2014, de la absolvirea masteratului de regie la Facultatea de teatru și televiziune a UBB Cluj, și constat că i-am urmărit aproape toate spectacolele, încă de la debut, de la primul realizat într-un teatru profesionist, Cutia Pandorei de Katalin Thuróczy (TNCluj, 2014, cu Miriam Cuibus în rolul principal), un cec în alb oferit de directorul Naționalului clujean Mihai Măniuțiu, onorat de tânărul masterand. De atunci au urmat în ritm mediu de 3 spectacole pe an restul celor 12 titluri pe care le transcriu în cele ce urmează pentru că analiza lor ne oferă câteva elemente relevante pentru profilul tânărului regizor Andrei Măjeri:

 

2015: Organic de Saviana Stănescu (TNB, programul 9G),

 

Ivona, principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz (Teatrul Aureliu Manea Turda),

 

2016: Agamemnon de Ridrigo Garcia (TNCluj),

 

Exploziv de Elise Wilk (TNCraiova),

 

Moarte și reincarnare într-un cowboy de Rodrigo Garcia (TNCluj),

 

2017: Nunta însângerată de Garcia Lorca (TNCraiova),

 

Pulverizare de Alexandra Badea (Teatrul Apolo 111, București),

 

Dragă doamnă profesoară de Ludmila Razumovskaia (Teatrul Municipal Baia Mare),

 

2018: Meșterul Manole de Lucian Blaga (TNCluj),

 

Medeea's Boys cu o dramaturgie de Ionuț Sociu cu fragmente din Medeea de Euripide (Apolo111),

 

Amplexus sau ultima îmbrățișare pe un text propriu la (Teatrul Elvira Godeanu Târgu Jiu),

 

2019: Las Meninas de Ernesto Anaya (Teatrul Maghiar de Stat Cluj).

 

Deschiderea teatrelor de repertoriu către generația tânără prin programe (mai mult sau mai puțin generoase) de finanțare a spectacolelor lor propune în ultimii șase ani mediului teatral românesc noi tineri creatori (nu doar regizori). Andrei Măjeri ajunge în teatrele de repertoriu prin câștigarea a două concursuri: programul 9G la Teatrul Național București în 2015 (Organic) și a consursului de proiecte regizoral-scenografice la Teatrul Național Craiova, ediția a V-a, 2016 (Exploziv). Exploziv, un text comandat de către regizor Elisei Wilk reinterpretează liber Bacantele. Tragedia e transpusă în mediul liceenilor de azi, iar spectacolul l-a lansat pe Andrei Măjeri ca voce originală, cu apetit pentru textul nou, adept al abordării performative a dramaturgiei contemporane. Prin premiile câștigate și criticile favorabile, Exploziv a confirmat-o deopotrivă și pe Elise Wilk - după succesul cu Pisica verde - ca dramaturg al universului adolescenților, cu piese montate între timp și dincolo de granița scenelor naționale. Așadar, Exploziv marchează un moment important, o bornă, nu doar pentru cei doi artiști (regizor și dramaturg), ci și în contextul mai larg al afirmării în teatrul românesc a unei noi generații de tineri artiști, ce și-a câștigat vizibilitatea mai ales prin producțiile din mediul independent. După debutul din teatrele de repertoriu, tot un concurs l-a propulsat pe Andrei Măjeri și în mediul independent cu Puverizare de Alexandra Badea. Cu această piesă a câștigat un concurs de finanțare a producției la ediția 2018 a festivalul de teatru independent Bucharest Fringe, iar spectacolul este o coproducție cu teatrul independent bucureștean Apolo 111. Deși nu e un regizor al temelor sociale, al teatrului angajat, Pulverizare i-a oferit lui Andrei Măjeri ocazia observării mecanismelor conservării umanității personajelor în situații traumatice de muncă, la fel cum Agamemnon radiografia individul înghițit de consumerismul în care își găsește unica justificare a existenței. Indiferent de titlu, montările sale restituie umanitate personajelor (rătăcită, abandonată, abuzată, salvată). În fond, în pofida umorului și detașării, personajele se înscriu cel mai adesea în linia destinului tragic prin imposibilitatea unei alegeri. Distribuțiile spectacolelor sale din afara Bucureștiului au propulasat o serie de actori tineri, cu calități performative, capabili să răspundă solicitărilor regizorale. Și în cazul spectacolului Pulverizare regizorul face conexiunea cu actorii independenți bucureșteni pe care îi regăsim ulterior și în următoarele sale montări. În creația scenică a lui Andrei Măjeri cele trei spectacole menționate (Exploziv, Agamemnon și Pulverizare) confirmă preponderența textului contemporan în lista producțiilor sale. Dar apetitul pentru dramaturgia nouă se întâlnește cu interesul pentru lectura actualizată a teatrului antic ca expresie a unei culturi solide, a fidelității față de imaginea clasică a regizorului ca lector scenic. Spectacolele pe texte clasice (Nunta însângerată, Meșterul Manole) se hrănesc în spirit postmodern și din pasiunea pentru muzică, din cunoașterea și explorarea creativă a culturii spaniole de care se declară atașat, sau din dezinhibarea cu care pastișează imagini și referințe culturale din cele mai heteroclite arii și genuri. Din lista spectacolelor enumerate o atenție specială o merită Medeea's Boys, poate cel mai complex demers dramatrugic de recontextualizare a textelor antice, excelent condus pe multiple paliere narative de Ionuț Sociu, autorul dramaturgiei spectacolului, care include fragmente selectate din Medeea lui Euripide în rama dramaturgică contempoană. Sensibilitatea declarată a regizorului pentru tragedia antică se exprimă aici în tratarea liberă a piesei originare. În spectacol, dincolo de lejeritatea pretextului - aniversarea a 5 ani de la expediția argonauților - teme majore ale lumii contemporane sunt atinse de repovestirea destinului Medeei și a copiilor ei. Virtutea dramaturgică a spectacolului stă în transformarea Medeei în prototipul străinei, femeia barbară, care va rămâne o intrusă în pofida căsătoriei cu Iason, iar tragedia Medeei face racordul în spectacol la condiția migranților descinși ca străini în Europa.

 

           În pofida numărului relativ mare al spectacolelor montate într-un răstimp scurt (de doar 5 ani), acestea se mențin în grila profesionalismului. Andrei Măjeri se concentrează pe atenția acordată lucrului cu actorii, dublată de tratarea dezinhibată a modelelor teatrale osificate, reușind să propună pentru fiecare titlu ales o lectură actuală pentru spectatorul de azi, relevându-i potențialul tragic al lumii în care trăim.